SCURT ISTORIC
Dihorul alb este cunoscut inca din antichitate. Romanii il foloseau pentru vanarea iepurilor. In Evul Mediu erau tinuti in casa si pe vapoare pentru combaterea sorecilor si a sobolanilor.
Dupa parerea unor autori, dihorul este un metis rezultat din incrucisarea speciilor de dihori salbatici cu dihorul african, o varietate domestica albinotica a dihorului.
Din anul 1926, dihorul alb a devenit animal de laborator in special in cercetarile de virusologie. Pana in anul 1930, cresterea dihorilor albi era foarte extinsa, in special in Canada ocupand locul 3 dupa vulpi si nurci.
TAXONOMIE
v Comanda: EUKARIOTA
v Supergrup: UNIKONTA
v Cladus: OPISTHOKONTA
v Regn: ANIMALIA
v Subregn: EUMETAZOA
v Comanda: BILATERIA
v Comanda: NEPHOZOA
v Comanda: DEUTEROSTOMIA
v Increngatura: CHORDATA
v Subincrengatura: VERTEBRATA
v Infraincrengatura: GNATHOSTOMA
v Superclasa: TETRAPODA
v Clasa: MAMMALIA
v Subclasa: THERIA
v Infraclasa: PLACENTALIA
v Superordinul: LAURASIATHERIA
v Ordinul : CARNIVORA
v Subordinul: CANIFORMIA
v Familia: MUSTELIDAE
v Subfamilia: MUSTELINAE
v Genul: MUSTELA
v Specia: MUSTELA PUTORIUS
v Subspecia: MUSTELA PUTORIUS FURO
Popular se numeste “ghihor”, “dihor comun” sau “dihor puturos”.
DATE BIOMETRICE: lungimea trunchiului impreuna cu a capului este de 32-45 cm, lungimea cozii de 13-19 cm; greutatea corporala 500-1200 g. Are picioare scurte, corpul mai indesat si gatul mai gros. O caracteristica a lui este trunchiul curbat, cand este privit din profil.
Masculii maturi sunt mai mari decat femelele.
CULOAREA BLANII: puful este galben pana la galben deschis, iar peste acesta se intinde spicul de culoare inchisa, format din fire lungi, dar rare, asa incat printre ele se vede fondul glaben al pufului. Deci, culoarea generala este brun inchis, printre care apare nuanta deschisa. Varful botului este alburiu, iar buzele, varful urechilor si o dunga in dosul ochilor sunt galbene deschis. Culoarea mai deschisa are blana de pe laturile corpului intre picioarele dinainte si cele dinapoi, ceea ce nu se intalneste la nurca.
Blana femelelor este de obicei cu firul mai scurt decat cel al masculilor. In perioada de iarna, blana se albeste. Defectul blanurilor de dihori consta intr-o densitate mica si in neuniformitatea firelor de spic.
FORMULA DENTARA: I 3/3 C 1/1 P 3/3 M 1/2 = 34
In ceea ce priveste PROPORTIA DINTRE SEXE, Muller–Using (1962) observa ca la recoltare se prind mai multi masculi decat femele, proportia fiind de circa 2 : 1.
LONGEVITATEA: 8-10 ani
GLASUL: cand se apara de un dusman nu prea periculos, pufaie ca pisica; masculii scot tipete cand se bat intre ei in timpul imperecherii, dar si in caz de pericol.
SIMTURI: mirosul pare a fi cel mai dezvoltat, servindu-se de el in cautarea prazii in teren.
URMELE: avand pernitele degetelor si ale calcaiului lipsite de par, urma se intipareste mult mai clar. Pe sol sau pe zapada favorabila, se imprima si al 5-lea deget, iar ghearele se vad clar in urma. Si la dihor, ca si la jder, cele 4 picioare lasa numai doua urme, deoarece picioarele dinapoi calca in urma celor dinainte. Mersul lui este in salturi.
GLANDE PERIANALE: in regiunea anala, dihorul are o glanda care secreta o substanta foarte urat mirositoare, de unde i se trage si numele de „ puturos”. Acesta este un mijloc de aparare. Se sustine ca in caz de mare pericol, dihorul deschide aceasta glanda si astfel reuseste sa scape de urmaritor, datorita mirosului dezagreabil.
ECOLOGIE
BIOTOPUL: fanetele relativ umede din apropierea baltilor, mlastinilor; cariere de piatra parasite, soproane, hambare, stoguri de paie si fan, gramezi de crengi si stive de lemn, gramezi de pietre, canale, poduri. Evita padurile de mare intindere. In mediul de trai amintit, foloseste galeriile existente, orice crapatura in stanci sau scobitura in teren care ii poate servi ca adapost. Poate fi gasit si in cuprinsul asezarilor omenesti marginase satelor. Urca pana la altitudinea de 1200 m, daca celelalte conditii ii sunt favorabile. Nu se indeparteaza mult de locul sau obisnuit de trai.
In Europa este raspandit aproape peste tot, cu exceptia Angliei, nordul Tarilor Scandinave si Peninsulei Balcanice. In tara noastra, practic, exista peste tot unde conditiile de biotop ii sunt indeplinite, incepand de la malul Dunarii pana la munte. Se intelege ca densitatea este mai mare in conditii favorabile de biotop.
ETOLOGIE
REPRODUCEREA: dihorul devine matur la varsta de circa 9 luni; se imperecheaza incepand din martie pana in iunie.
Doua, trei saptamani inainte de perioada de calduri, vulva femelelor se tumefiaza si se inroseste, iar dimensiunile ajung pana la 15 mm in diametru. Actul imperecherii dureaza pana la o ora si jumatate. Animalele se imperecheaza zilnic in scopul obtinerii unei fecunditati mai mari.
Ovulatia la dihorii albi este determinata de actul imperecherii. In reproductia dihorilor albi se foloseste sistemul poligam: un mascul la 3-4 femele.
Durata gestatiei este de 40-43 zile, dupa care fata de regula 4-8 pui (3-10), care isi capata vederea dupa 4-5 saptamani si stau sub ingrijirea mamei pana la varsta de circa 3 luni. Fatarea are loc de obicei noaptea.
Dezvoltarea puilor este inceata. La fatat, sunt fara par, iar daca totusi au ceva par, acesta este alb. Stau in culcusul lor pana la varsta de 4-5 saptamani. Se pare ca fata o singura data pe an.
Dupa intarcarea puilor, caldurile reapar din nou dupa 7-10 zile.
Dupa opinii inca neverificate suficient, fata cateodata si de doua ori pe an.
In afara perioadei de crestere a puilor, cand pot fi si doua familii intr-o vizuina, dihorul duce o viata individuala.
HRANA consta, in primul rand, din rozatoare, indeosebi soareci si sobolani, deci din acest punct de vedere este folositor. Dar ataca si pasarile de curte, precum si orice specie de vanat care cuibareste pe sol. Mananca si fructe, miere de albine si pesti. Poate sa inoate si sa se scufunde in apa. Parte din hrana adunata o depune in galerie, ca rezerva, intr-un compartiment rezervat pentru depozit.
PAGUBELE cauzate vanatului de dihor pot fi apreciabile. Muller-using reproduce rezultatul obtinut in anul 1955 de L. Slawik, la saparea unei vizuini de dihor ce se intindea pe o suprafata de 2,5 * 5 m. Vizuina era formata din 8 galerii mai mult sau mai putin orizontale, o galerie verticala, 3 incaperi ca depozite de provizii, 2 incaperi pentru culcusuri si 2 nise pentru depunerea excrementelor. In vizuina a fost gasita o femela cu 9 pui destul de mari. In aceasta vizuina sapata au fost gasite resturile a cel putin :
– 60 pui iepure
– 20-30 fazani si potarnichi
– resturi de coji de oua (circa 50 oua potarniche)
In sezonul de primavara si vara, adica acela de crestere a puilor, pagubele in vanat pot sa fie mai mari; exista deci o mare deosebire intre primavara si iarna in ce priveste compozitia hranei dihorului.
Efectivele de dihori din Romania in anul 2000 au fost estimate la cca 28.000 exemplare. Pentru efectiv este greu de dat cifre reale, dat fiind caracterul lui de animal tipic de crepuscul si de noapte. Somnul lui continuu de peste zi a devenit proverbial.
ALTE OBICEIURI: se sustine ca, in timp ce jderii sunt sangerosi, ucigand mai mult decat le este necesar pentru hrana, dihorul se multumeste cu o singura piesa, pe care o duce intr-un loc socotit mai sigur, unde o devoreaza.
Ca si jderii, zgomotul metalic rezultat prin baterea unei bucati de tabla sau a unei talangi ii sperie si ii alunga.
Isi face rezerve de iarna, dar ca sa-si procure hrana nu parcurge distante mari ca jderul, ci se multumeste cu intinderi mici de teren, pe care le cerceteaza amanuntit.
ALTE SPECII IN TARA NOASTRA :
– Putorius Eversmanni Less
- dihor de stepa sau dihorul galben
- capul si trunchiul 35-38 cm
- coada 12-16 cm
- greutatea 700-1,3 kg
- blana mai deschisa la culoare
- spatele cafeniu galbui
- abdomen usor intunecat
- sub ochi o pata mai intunecata
- prefera stepa
- in Romania se gaseste in Dobrogea
– Vormela Peregusna Euxina Pocock
- dihor patat sau dihor pestrit
- cap + trunchi 32-38 cm
- coada fara perii terminali 15-20 cm
- talpa posterioara (fara gheare) 4-5 cm
- coada este stufoasa
- urechile destul de mari si rotunjite la varf, pe margini albe
- capul roscat, intunecat
- deasupra ochilor o fasie transversala alba
- pe laturile gurii alb
- abdomenul negricios
- coada cenusie
- este tipic de stepa, evitand locurile arate
- foloseste adesea vizuini de popandau
Intocmit de Dr. Ana Maria Ionescu
