Am cumparat-o pe Bijou de la un pet-shop din Satu Mare, in august 2006. Din cauza unei alergii suparatoare, nu imi permisesem sa am un pet si sufeream ingrozitor pentru ca sunt o mare iubitoare de animale. Cu Bijou am riscat si bine am facut, pentru ca am descoperit ca alergia mea nu se aplica si in cazul dihorilor…
Inceputul a fost oarecum ciudat, nu eram familiarizata cu notiunea de ingrijire a unui animal si am inceput cu pasi mici si greoi, incercand sa descopar care ii sunt nevoile si cum am putea deveni prietene. Nici Bijou nu mi-a facut viata usoara, pentru ca fost un animal foarte temator si reticent. Ma musca de cate ori avea ocazia si eram foarte speriata de ea. Ajunsesem sa umblu prin casa cu cizme in august si sa ma catar pe scaune sa nu cumva sa ma capseze. La un moment dat imi amintesc ca am regretat decizia de a-mi lua un dihor fara sa stiu exact cu ce se mananca, credeam ca va ramane asa intotdeauna si nu se va crea o legatura intre noi orice as face. Insa am hotarat sa imi duc crucea; abandonul nu a fost niciodata o optiune, desi poate ca altcineva in locul meu ar fi renuntat la ea dupa cateva luni bune de stres…
Apoi, s-a intamplat ceva miraculos. Intr-o seara, just like that, a venit langa mine in pat si s-a culcusit la picioarele mele, fara sa ma muste. Wow! Am stat poate ca mai mult de o ora cu ochii larg deschisi, asteptandand masacrul in orice moment…insa nu s-a intamplat, din contra, a venit langa mine, pe perna si si-a continuat somnul. De atunci, dihorita mea nu m-a mai muscat niciodata. Nici acum, dupa ce am studiat foarte mult comportamentul dihorilor si sunt mult mai avizata in sensul acesta, nu stiu exact ce s-a intamplat. De ce a fost ‘un moment’ anume in care ea a decis sa ma accepte ca prietena a ei. De obicei, apropierea se face treptat si muscaturile continua, cu intensitate mai rara, ce-i drept, pana cand se stopeaza definitiv.
Si cand spun ‘niciodata’, vorbesc cat se poate de serios. Am incercat sa o supun la diferite’torturi’, cum ar fi sa o tin in brate impotriva dorintei ei, sa o pup incontinuu, sa ma joc agresiv…nu a mai pus un dinte pe mine!
Din acel moment, relatia noastra a inceput sa creasca la modul cel mai frumos cu putinta si a devenit cel mai iubit sufletel din viata mea. Am facut tot ce se poate impreuna: ne-am jucat, ne-am alergat, am iesit la plimbare impreuna, am mancat impreuna, am dormit impreuna…Mi-a daruit zece pui superbi, pe care i-a ingrijit ca cea mai buna mama din lume! Am avut si momente de panica atunci cand a avut caderi de calciu din cauza gestatiei sau cand a cazut pe balcon de la etajul patru si totusi nu a avut o zgarietura!
Am fost singura persoana pe care a acceptat-o si careia i s-a daruit in totalitate. Nu poti spune ca ai ajuns sa cunosti un dihor niciodata. Sunt genul de animale care te surprind mereu cu atitudini noi, care cauta constant modalitati sa comunice cu tine si care, pe masura ce trec anii, devin din ce in ce mai apropiate. Este o legatura greu de descris in cuvinte, pentru ca intotdeauna dihorii raman usor invaluiti in mister, datorita caracteristicilor de animal salbatic care raman in stare latenta.
Bijou si eu ne-am despartit pentru totdeauna intr-o seara fatidica de iunie, anul trecut, cand a reusit sa scape pe geam din cauza unei clipe de neatentie din partea mea. Am gasit-o a doua zi, in spatele blocului, calcata de o masina…Nu pot descrie in cuvinte sentimentele pe care le-am incercat cand am vazut-o intinsa pe ciment… a fost groaznic. Cateva zile dupa, nu am putut sa mananc absolut nimic si am plans incontinuu. Si acum, dupa atatea luni, am momente in care ma bufneste plansul din senin si nu e zi de la Dumnezeu sa nu ma gandesc la ea.
Un lucru e cert: nu voi mai fi niciodata aceeasi persoana fara ea si nimeni si nimic nu o poate inlocui in inima mea. Desi ma bucur de prezenta baietelului ei, Pif, o nurca pe nume Maya si alta dihorita panda, Leeloo in fiecare zi, ramane un mare gol in sufletul meu.
Traiesc in fiecare zi cu imaginea ei in fata ochilor si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a oferit onoarea de a fi trait cu ea, chiar si pentru o perioada atat de scurta…
Din pacate nu am nici un filmulet cu ea, insa il puteti vedea pe baietelul ei, Pif 🙂
httpv://www.youtube.com/watch?v=rixGdtGqN54
daca ma crezi mi-au cam dat lacrimile….mai mult nu pot sa descriu sentimentul.
Sal bunicuto, eu sunt prima nepoata care a plecat din sanul familiei si am intrat in familia care mi-a fost destinata .
Ma cheama CICI si sunt fetita lui BIJOU si eu stau la Brasov ca si Jimy si tare as vrea sa va povestesc despre mine si familia mea care este formata din 2 parinti, catelusa BORA, un frumos mastif si fetita Antonia care are acum 8 ani.
Acum 3 ani am plecat cu greu de langa mama mea si bunica Roxi, nu de alta dar erau ingrozite dupa ce au cunoscut-o pe Antonia, care ma manevra la cele 4 saptamani ale mele ca pe o papusa Barbie. Am ajuns in noua mea casa si nu pot sa va spun ce am simtit cand am vazut deasupra mea un cap imens din care curgeau bale si pufaia. Asa am facut cunostinta cu Bora. Mama mea adoptiva m-a luat in brate, pentru ca eu am inceput sa scancesc de frica si dupa toate astea mai si aud de la noul meu tatic cum spune “este frumoasa, dar pute urat”. Uite asa a fost prima mea zi in familia mea (ha ha ha dar ce noapte alba le-am facut ).
Au urmat luni frumoase, am crescut in bratele Antoniei (cea mai buna prietena a mea) si am invatat sa ma joc ca un dihocaine cu Bora.
Ca orice fiinta, am fiecare zi plina de activitati: dimineata ma trezesc la cafea, ies din cusca mea si ma duc la Antonia in camera, sa stau la ea in brate (daca este treaza, daca nu s-a trezit, o trezesc eu cu pupici) pana vine mama sa ma elibereze si fug la ea in camera, pentru ca urmeaza stransul patului si eu nu sunt de acord. Din cauza asta ma lupt tot timpul cu ea. Cand sunt singura trebuie sa dorm binenteles ca la ei in dulap unde am toate jucariile mele, seara cand nu ploua urmeaza partea cea mai faina. Ies cu Bora la plimbare si sa vedeti atunci distractie. Ea ma apara de oameni curiosi si eu musc cainii care vin la ea (sau la mine!?).
Acum am 3 ani si pot sa va spun ca am cea mai faina familie, o familie unde omul este egal cu animalul, o familie care in fiecare dimineata descopera ceva nou la fiecare membru al ei.
Va pup cu drag, CICI
Buna Dana,
Ma bucur tare mult sa stiu ca Jimmy e ok. Bineinteles ca e un scump, doar a fost crescut de o mama pe masura:). Astept cu nerabdare pozele sa le postez pe site!
Buna, te saluta Jimy, nepotul tau de la Brasov. Un dihor dulce foc,crescut foarte bine de BIJOU. Imi pare nespus de rau pentru pierderea ta.Te inteleg, si eu am pierdut animale dragi. Iti voi trimite poze cu Jimy Turbo (asa il alintam noi). Este cuminte si iubaret. Singura problema este obsesia lui de a redecora casa atunci cand este liber.
Bijou rules wherever it is. Acu’ ca povestisi parca mi aduc aminte ce alergaturi in “marche arrière” facea cand o luam la tranta…ce vremuri…