ADV-ul este un tip de parvovirus si vine de la boala aleutina la nurci, unde a fost detectat virusul prima data. Acesta are mai multe tulpini si se poate transmite prin fecale, urina, saliva, sange, prin placenta de la mama la pui, prin contactul cu obiecte contaminate sau chiar prin aer.
Virusul de tip parvovirus este foarte rezistent, iar dihorii pot fi purtatori fara sa ne arate acest lucru. Nu se stie exact in ce conditii sau cat de des se transmite si de ce unii dihori sunt asimptomatici. Virusul este neobisnuit, datorita raspunsului autoimun puternic pe care il provoaca, insa anticorpii nu reusesc sa il neutralizeze. In schimb, anticorpii sunt produsi in cantitati mari si depozitati in tesuturi, producand inflamarea care este ulterior responsabila de progresia bolii. Pe langa asta, anumite celule responsabile de imunitate (plasmacite si limfocite) se acumuleaza in tesuturi. De aceea, vaccinarea nu este posibila, pentru ca poate declansa un raspuns imunitar similar.
ADV-ul streseaza atat de mult sistemul imunitar, incat orice alta boala se poate instala usor pe acest fond.
Simptomele sunt scadere constanta in greutate, slabiciune sau paralizie datorita lezarii coloanei vertebrale, letargie, fecale cu sange. Organele cel mai des afectate sunt rinichii si ficatul.
Diagnosticarea ADV-ului este o mare provocare. Sunt teste de sange care pot evidentia o gamaglobulina mare (datorita raspunsului sistemului imunitar), dar nu este neaparat specifica bolii.
In USA a aparut un test special denumit Elisa pentru anticorpii ADV, insa nu este posibil la noi in tara. Nu exista tratament pentru aceasta boala si biologia virusului care o cauzeaza este foarte putin inteleasa.
NOTA: Acest articol are doar scop informativ! Daca suspectati ca animalul dumneavoastra este bolnav, consultati un veterinar cat mai repede posibil!
