Dihorii nu sunt caini si nici pisici. Foarte multi medici veterinari isi folosesc cunostintele pe care le au despre caini si pisici pe dihorii, iar acest lucru poate sa ii induca in eroare, mai ales in interpretarea informatiilor clinico-patologice.
Valorile normale pot varia de la un laborator la altul; in orice caz, laboratoarele mari din USA au reusit sa adune destule informatii pentru a avea o idee destul de buna despre valorile normale la dihori.
Profilul chimic nu necesita mai mult de 2 ml de sange. Cantitatea de sange la o dihorita este de 40 ml, iar la un dihor de aproximativ 60 ml, asadar pana la 10% din aceasta cantitate poate fi extrasa in siguranta. Majoritatea nu stau linistiti cand e vorba de orice examen medical, asa ca pot fi usor sedati cu Izofluran pentru a obtine mostra de sange. Desi este o practica acceptata, Izofluranul va micsora parametrii hemogramei, deci nu uitati sa luati in calcul acest lucru cand faceti interpretarea finala.
Dihorii perfect sanatosi pot avea PVC-ul 65, iar acest lucru nu trebuie interpretat ca fiind o deshidratare, atata timp cat nu este coroborat cu alti indicatori, precum nivelul de proteina ridicat sau semne clinice de deshidratare.
Cantitatea de celule albe ii induce in eroare pe doctorii care nu sunt familiarizati cu aceasta specie. Desi exista mici variatii intre albino si standard, femele si masculi, cantitatea normala este mica, incepand de la 2500 pana la 7000/cm3. De aici, se poate pune un diagnostic gresit de leucopenie. Cand suspectati aceasta afectiune, luati in considerare numarul crescut de neutrofile in sangele periferic, anemie si/sau trombocite scazute.
Leucocitele ar trebui luate in considerare doar atunci cand depasesc valori de 9 000. Stresul nu este un factor care sa determine acest lucru, pentru ca dihorii sunt foarte rezistenti la cortizon, prin urmare orice cantitate ridicata ar trebui sa va duca cu gandul la boli inflamatorii.
Nu este iesit din comun, mai ales la dihorii mai varstnici, sa apara valori ridicate de limfocite. Inainte se vorbea despre ‘limfocitoza persistenta’. In anumite cazuri, limfocitele pot depasi neutrofilele ca numar. Acum cativa ani, unii profesionisti sustineau ca limfocitoza persistenta este o dovada a limfosarcomului si au mers atat de departe incat chiar au publicat acest concept. Bazandu-se pe aceste publicatii, multi doctori au diagnosticat dihorii cu limfosarcom numai in baza analizelor de sange si i-au tratat prin chimioterapie! Diagnosticul de limfosarcom trebuie neaparat confirmat prin biopsierea nodulilor limfatici periferici sau maduvei spinarii (infiltratiile de limfocite care inlocuiesc tesutul normal depasesc 20%).
Ca si la celelalte specii, cea mai comuna cauza a limfocitelor marite este infectia cronica, nu neoplazia. Helicobacter Mustelae este o boala inflamatorie la dihori si de multe ori provoaca gastrita atrofica, limfodenopatie mezenterica si splenomegalie.
Rareori se intalneste la un dihor eozinofilia periferica. Cea mai intalnita eozinofilie intalnita la dihori a fost descrisa in 1991 ca o boala numita gastroenterita eozinofilica. Este o denumire gresita, deoarece eozinofilia poate fi intalnita in orice organ abdominal, precum ficatul, pancreasul sau nodulii limfatici mezenterici. Cauza eozinofiliei nu este inca stiuta, insa hipersensibilitatea si parazitismul pot fi cauze posibile ale acestui sindrom.
Profilul chimic
Cea mai prost interpretata valoare este cea a enzimelor hepatice. Dihorul, fiind animal strict carnivor, are un tract digestiv scurt si are nevoie sa se hraneasca la fiecare 4-6 ore. Daca mancarea nu este la dispozitie, organismul incepe sa ‘consume’ depozitele de grasime periferice. Cand acest mecanism fiziologic este activat, ficatul este practic invadat de grasime, ceea ce duce la edem hepatocelular. Ca rezultat, in timp, cantitatea de fosfataza alcalina creste, iar valoarea ALT poate ajunge pana la 800 mg.dl, iar fosfataza alcalina la 100 mg/dl. Multi doctori pun diagnosticul direct de boala hepatica. In orice caz, bolile hepatice nu sunt des intalnite la aceasta specie; cea mai comuna este neoplazia, cauzata de limfosarcom in peste 95% din cazuri. Rar se intalnesc infectii bacteriene ale ficatului sau bilei.
Diagnosticul de boala hepatica la dihori nu trebuie sa se bazeze doar pe ALT si fosfataza alcalina, ci si pe alti indicatori din tabelul chimic. Icterul sau bilirubina ridicata sunt indicatori excelenti ai bolii hepatice primare, in paralel cu leucozitoza si pirexie.
Proteina scazuta si hipoalbuminemia usoara se intalnesc la dihorii bolnavi sau mai in varsta. Mai des intalnita, hipoalbuminemia indica anorexie prelungita sau chiar o boala inflamatorie de lunga durata in tractul gastrointestinal. La dihorii mai batrani, infectia gastroduodenala cu Helicobacter Mustelae este o cauza a hipoalbuminemiei, sau, in cazul animalelor mai tinere, boala intestinala inflamatorie.
In 1995 a aparut un documentar despre animale cu boli de rinichi in ultimul stadiu si nivel de uree de 300-400, care aveau creatinina sub 3 mg/dl. Nivelul normal de creatinina al acestei specii este undeva la jumatate din cel al cainilor si pisicilor. In evaluarea acestei boli, doctorul trebuie sa faca si un test de urina pentru a confirma afectiunea renala.
Cea mai aberanta interpretare intalnita la dihori este cea a nivelului de glucoza. Deoarece insulinomul este cel mai intalnit neoplasm la dihorul American (interesant, dar aceasta boala nu este atat de intalnita in alte parti ale lumii), evaluarea acestui parametru dupa varsta de 3 ani este un lucru prudent care trebuie facut. Dihorii cu nivel de insulina sub 80 g/dl pot fi suspectati de insulinom, dar valorile intre 60-80 ar trebui testate in continuare printr-un test de glucoza. Dihorii cu valori sub 60 g/dl, mai ales daca sunt letargici sau inconstienti, ar trebui operati imediat ce sunt stabilizati. In cazuri de hipoglicemie, enzimele hepatice pot fi ridicate datorita inanitiei. Contrar anumitor publicatii, aceasta nu este o dovada a insulinomului! De altfel, metastaza tumorilor celulelor insulare nu a fost inca documentata la aceasta specie. Spre deosebire de neoplazia la caini si pisici, tumorile celulelor insulare la dihori se comporta benign si metastaza nu se vede. In orice caz, 40% dintre dihori dezvolta neoplasme aditionale in aproximativ 10 luni.
Bruce H. Williams, DVM, DACVP
Chairman, AFIP Department of Telemedicine
Armed Forces Institute of Pathology
Washington, DC 20306-6000
