In cazul limfosarcomului juvenil, limfocitele imature (limfoblastii) invadeaza glanda timica si alte organe din cavitatea abdominala, in special splina si ficatul.
In cazul limfosarcomului adultilor sunt afectate organe ca ficatul, rinichii, plamanii si splina. Daca nodulii periferici (in zona gatului, mandibulei, picioarelor si in spatele genunchilor) sunt afectati, atunci boala poate fi depistata rapid. Daca insa nodulii mezenterici (in interiorul abdomenului) sunt afectati in prima faza, atunci boala nu este identificata decat mult mai tarziu. Rata de supravietuire in acest caz este in medie de 4 luni dupa diagnosticare. Foarte rar se intampla ca animalul sa traiasca aproape 1 an dupa manifestarea semnelor initiale ale bolii.
Cercetatorii nu stiu exact daca cele doua forme au aceeasi cauza. Boala progeseaza destul de diferit de la o forma la alta, iar simptomele diferite pot fi puse pe seama faptului ca sistemul limfatic la dihorii tineri nu este complet dezvoltat.
Semnele vizibile pot fi variabile. Acestea depind de varsta animalului si de cat timp s-a instalat boala in organism. Daca dihorul este adult, semnele pot fi mai vagi: animalul nu mai este la fel de activ ca inainte, pierde din greutate si nu mai mananca la fel de bine. Pe masura ce boala progreseaza, si semnele devin mai vizibile: marirea nodulilor limfatici care sunt prezenti sub piele (acestia nu se simt la palpare daca animalul este sanatos, insa daca are aceasta boala, devin palpabili si sunt nedurerosi).
La unii dihori apar probleme la picioarele din spate. Din motive necunoscute, acest semn apare cam la toate bolile grave pe care le poate avea dihorul. In stadiile finale, limfocitele cancerigene invadeaza si distrug organele interne: pierderea functionalitatii ficatului, rinichilor, maduvei spinarii si sistemului nervos.
Cand aceasta boala apare la dihorii juvenili, aceasta are o evolutie mult mai rapida. Glanda timica, denumita si ‘inima superioara’ se mareste si obstructioneaza miscarea normala a inimii si a plamanilor. Prin urmare, animalele au probleme respiratorii si cardiace. Primul semn clinic observat de stapan este dificultatea respiratiei. Intrucat aceasta forma de limfom compromite pulmonul, rata de supravietuire este cea mai mica (aproximativ 2 saptamani dupa diagnosticare).
Diagnosticarea se poate face usor daca boala este in stadiu avansat, insa daca nodulii nu sunt vizibili si totusi se suspecteaza aceasta afectiune, trebuie facuta o biopsie, deoarece cateodata este posibil sa existe acumulari de grasime in jurul nodulilor, motiv pentru care se poate pune diagnosticul gresit. Biopsia va confirma diagnosticul si va elimina alte afectiuni destul de rare care afecteaza nodulii limfatici. Examinarea tesutului prelevat trebuie facuta de un medic patolog cu experienta, intrucat rezultatele pot fi inselatoare.
Radiografia este de ajutor in cazul formei juvenile, dar si in cazul formei adultilor, atunci cand nodulii periferici nu sunt inflamati. Marirea organelor interne, in special a glandei timice, sugereaza clar aceasta boala; cu toate acestea, sunt si alte afectiuni care se manifesta la fel. Spre exemplu, in 95% din cazurile care manifesta splina marita sunt rezultatul inflamatiei gastrointestinale cronice si nu a neoplaziei. Din acest motiv, aspirarea organului afectat trebuie facuta pentru a confirma daca marirea organului este de natura maligna sau nu.
Analiza de sange, desi poate sa ajute in anumite cazuri, rareori indica un diagnostic concret. In mai putin de 10% din cazurile de limfom apare un numar mare de leucocite in sange. In cazurile de leucemie limfocitara, numarul de limfocite poate fi usor marit, iar celulele pot sa arate perfect normal, lucru care impiedica o diagnisticare corecta.
Cea mai mare greseala insa pe care o fac veterinarii este sa creada ca atunci cand nivelul de limfocite este ridicat, automat si dihorul are limfom. Afectiuni ale tractului gastrointestinal, precum infectia cu Helicobacter Mustelae, coronavirusul ECE (enterita catarala epizootica) sau boala inflamatorie intestinala, sunt cauze mai des intalnite ale acestui simptom decat limfomul.
In cele mai multe cazuri de limfom, analizele de sange sunt de ajutor abia atunci cand apar infiltratii neoplazice in ficat, rinichi etc., care duc la disfunctionalitatea organului respectiv. Deja in acest stadiu al bolii, schimbarile in organ se reflecta clar in biochimie, dar inca ramane la aprecierea medicului veterinar daca este vorba de limfom sau nu.
Optiunile de tratament sunt limitate. Doar 10% raspund la chimioterapia traditionala si este posibil ca un procent semnificativ din acest procent sa fie diagnosticati gresit. Sunt doua tratamente posibile in acest moment: chimioterapia si terapia paliativa. Din pacate, rata de supravietuire este asemanatoare in ambele cazuri.
Chimioterapia implica administrarea intravenoasa la intervale precise a unor substante care distrug celulele cancerigene. Dozajul si medicamentele sunt specifice si orice abatere de la schema de tratament poate avea un rezultat dezastruos.
Tratamentul paliativ consta in administrarea cu corticosteroizi, de obicei prednison. Initial, se constata micsorarea nodulilor si organelor afectate, per total o imbunatatire a starii de sanatate. Insa pe cat de incurajatoare pot parea rezultatele imediate, aceasta terapie rezolva problema doar temporar. Tumoarea revine si starea de sanatate se deterioreaza rapid.
Exista o forma de limfom, totusi, denumit limfom primar cutanat, in care inlaturarea zonei afectate prin interventie chirurgicala poate salva viata animalului afectat. Desi tumorile pot fi destul de agresive, acestea pot fi inlaturate cu succes. Singura exceptie de la aceasta regula o face situatia in care limfomul cutanat are predilectie pentru picioarele dihorului. Deoarece aceasta boala este de obicei prost diagnosticata, se intampla ca zona sa fie afectata atat de mult pana se afla cauza, incat interventia chirurgicala sa nu fie facuta la timp (pielea este putina in zona picioarelor si medicul chirurg nu mai are practic cu ‘ce’ lucra).
Din nefericire, limfomul este o boala neiertatoare. Stapanii dihorilor bolnavi trebuie sa inteleaga gravitatea acestei afectiuni si sa se bucure atat cat mai pot alaturi de animalutul lor.
NOTA: Acest articol are doar scop informativ! Daca suspectati ca animalul dumneavoastra este bolnav, consultati un veterinar cat mai repede posibil!
